După detalii

Te priveam, erai ascunsă în penumbră, am înțeles atunci că nici lumina nu se mai poate lipi de tine, s-a retras din calea ta ca un martor timid care refuză să depună mărturie, mă plimb prin oraș, măsor străzile, arată totul de parcă l-ai fi cumpărat pentru a-l demola a doua zi, cărămidă cu cărămidă, amintire cu amintire, fără să lași în urmă moloz, doar umbre și goluri cu formă de tine, ești străvezie, nu translucidă ca sticla, ci doar absentă, uitată în penumbra ta ca un cuvînt lăsat pe limbă pentru a se învechi de la sine, carnea ta e coajă de vanilie, ochii tăi sînt globuri de aer pe care clopotele îl alungă din oră-n oră, ești materie respinsă de timp pentru că el nu mai poate măsura nimic din tine, fragilitate, sfidare autentică, corpul tău devine un detaliu birocratic care mă obosește.

Corpul tău e un formular pe care nu mai știu să-l completez, m-am decis să păstrez distanța și să uit că am fost amîndoi în gura lumii, mînă în mînă, legați ca două străzi care se întîlnesc într-o absurdă perpendicularitate, mă distrează frica mea de acum, e ultimul animal domestic care mă mai ține în viață, penumbră, caniculă, praf, mă cunosc vecinii, sînt mic, previzibil ca un nor care stă să nască ploaie, sînt mic și trist pentru că tu nu mai faci parte din acest decor fără regie, așa cum știi, nu te mai pot îmbrățișa, ai să spui că am înnebunit de tot și că ești acum doar un curent de aer cu nume de femeie, un gol de aer, un exponat de muzeu, ești femeia cu penumbră ridicolă care nu mai crede în dovezi palpabile, ești zînă somnolentă, ultima specie protejată a certitudinii că nimic nu mai e ca înainte, nimic nu se mai poate recompune.

Ai aruncat toate cărămizile și ai distrus complet refugiul, doar pentru că ai putut, nu te-a oprit nimeni, doar pentru că puterea ta nu are altă formă de a se dovedi decît prin ce poate să-mi ia, acolo, în fiord, au ridicat vecinii o sală de teatru, acolo merg să bat din palme în amintirea ta, te evoc, aprind lumînări, este micul meu act de rebeliune mută, singurul loc în care încep să mă simt deasupra mizeriei constante de aici, mă simt liniștit, m-am conformat, voi rămîne să-mi număr fricile ca pe niște monede dintr-o monedă care nu mai circulă.