No smoking

Plouă de două zile. Neîntrerupt, de parcă s-ar fi spart undeva o piscină, deasupra noastră, plouă și e frig, tună în depărtare, se văd și fulgere. Mici, fără forță, ca o piatră de brichetă obosită. Stau pe pod. Trec mașini pe sub mine, camioane, rulote, ștergătoare, faruri. Balansul firelor de cauciuc pe parbriz, luptă inegală pentru a șterge șuvoaiele. Lîngă mine apare un tip în vîrstă și îmi cere o țigară. Nu am, nu fumez țigări de mai bine de 25 de ani. Se uită mirat la mine și pleacă mai departe. Nu are umbrelă, e ud pînă la piele. Învîrte o minge de plastic legată de o sfoară galbenă. Lent, cercul pe care îl descrie în aer e hipnotizant. Pe sub mine continuă să treacă mașinile. Bărbatul ajunge într-o parcare din apropiere și mă salută. Își duce mîna dreaptă la gură, trage un fum imaginar, după care încalecă o bicicletă și dispare…